Cum putem lucra împreună?
Sprijinul potrivit are forma potrivită pentru tine.
Nu există un singur drum potrivit pentru toată lumea. Uneori avem nevoie de informații, alteori de claritate, iar alteori de un spațiu în care să putem vorbi fără să fim judecați.
01
Consiliere pentru dezvoltare personală
Un spațiu dedicat ție, obiectivelor tale și lucrurilor pe care îți dorești să le schimbi sau să le înțelegi mai bine.
Putem explora teme precum autocunoașterea, încrederea în sine, stabilirea limitelor, relația cu propriile emoții, gestionarea unor perioade de schimbare sau identificarea resurselor personale.
Scopul nu este să îți spun ce trebuie să faci, ci să te ajut să îți găsești propriile răspunsuri și să construiești pași care să aibă sens pentru tine.
02
Consiliere educațională
Dacă ești profesor debutant și simți că ai multe întrebări, putem avea întâlniri în care să discutăm concret despre ceea ce întâlnești la clasă.
Putem vorbi despre organizarea clasei, relația cu elevii, comunicarea cu părinții, gestionarea situațiilor dificile, planificare, evaluare sau adaptarea activităților.
Nu îți propun rețete perfecte. Îți ofer experiența mea, perspectiva psihopedagogică și un spațiu în care întrebările tale sunt binevenite.
03
Consiliere vocațională
Alegerea unui drum profesional nu este întotdeauna ușoară.
Consilierea vocațională te poate ajuta să îți înțelegi mai bine interesele, valorile, abilitățile și motivațiile și să explorezi direcții profesionale care ți se potrivesc.
Este potrivită atât pentru adolescenți și tineri aflați în etapa alegerii unei cariere, cât și pentru adulții care se gândesc la o schimbare profesională.
04
Sesiuni individuale în formare psihoterapeutică
În paralel cu activitatea mea din educație, mă aflu în proces de formare în psihoterapie EFT. Parcursul meu de formare este unul continuu și îmi doresc ca practica mea să fie construită cu responsabilitate, respect și atenție față de nevoile fiecărei persoane.
Dacă îți dorești să afli mai multe, te invit să mă contactezi pentru o discuție inițială și pentru a vedea împreună dacă acest tip de demers este potrivit pentru tine.
O primă discuție
